Vector Linux 5

Centru de informare

 

Ghid de instalare

CUPRINS


1. Cerinţe de sistem
2. Prepararea partiţiilor hard discului
	2.1 Utilitare Windows/DOS
	2.2 Utilitare Linux
	2.3 Utilitare incluse în Vector Linux
3. Obţinerea unui mediu de instalare
 3.1 Utilitare Windows 3.2 Utilitare Linux 4. Pornirea instalării
 4.1 Controlere suportate 4.2 Instalare direct de pe ISO pe o staţie Windows 4.3 Instalare direct de pe ISO pe o staţie Linux 4.4 Instalarea de pe un CD-ROM bootabill 4.5 Instalarea de pe dischetă şi CD-ROM 5. Procesul de instalare pas cu pas 6. Configurare post-instalare 6.1 Setarea LILO 6.2 Configurarea sistemului 7. Utilizarea sistemului pentru prima oară 7.1 Logarea în VectorLinux 7.2 Administrarea sistemului 7.3 Crearea de parole şi utilizatori 7.4 Reboot şi Shutdown 8. Bucură-te de rezultatele muncii tale 9. Rezolvarea problemelor 10. Credits

 


Să începem

Bine ai venit la Vector Linux. O distribuţie cu două motto-uri:

  • Când alegerea contează: acest distro are un scop precis şi prin urmare conţine cel mai bun şi mai bine integrat software pentru acest scop.
  • La viteza luminii: doar software-ul neaglomerat te face să te simţi alert şi mai productiv.
Pentru a obţine asta, Vector Linux lansează mai multe versiuni numite ediţiile Standard, SOHO şi Deluxe. Fiecare versiune are un set software, deci fiecare versiune are cerinţele ei hardware pentru a rula bine. Aşa că asigura-te că ai citit cerinţele pentru versiunea pe care eşti pe cale să o instalezi înainte de a începe. Vestea bună este că, în afară de setul software şi cerinţele hardware, procedura de instalare pentru toate versiunile este în principiu aceeaşi. 

Sus


1. Cerinţe de sistem

Cerinţele exacte pot fi găsite în documentaţia introductivă publicată cu fiecare versiune. Următorul tabel listează cerinţele aproximative.

Element Standard SOHO Deluxe Dynamite
Procesor Pentium Pentium III Pentium III Pentium
Memorie 64 MB 196 MB 196 MB 64 MB
Hard disc (root) 1000-1500 MB 2000-3000 MB 2000-3000 MB 800-1000 MB
Hard disc (swap) 128 MB 512 MB 512 MB 128 MB
Hard disc (home) după necesităţi după necesităţi după necesităţi după necesităţi
Video 800x600 pixels, 16 bits color 1024x768 pixels, 24 bits color 1024x768 pixels, 24 bits color 800x600 pixels, 16 bits color

Desigur, ai nevoie de asemenea de o tastatură, mouse şi CD-ROM compatibile. Alte componente hardware sunt opţionale, cum ar fi placa de reţea, modemuul, placa de sunet, cdwriter-ul, DVD-ul, imprimanta etc. Linux suportă de asemenea device-uri USB moderne cum ar fi stick-urile, camerele digitale şi scanerele. 

Sus
      

2. Prepararea partiţiilor hard discului

După cum vedeţi în lista cerinţelor de sistem, Vector Linux recomandă trei partiţii cu diferite mărimi. 

  • Partiţia root: aceasta este partiţia principală pe care se instalează Linux şi toate programele software.
  • Partiţia swap: adaug-o dacă doreşti memorie virtuală. Extinde capacitatea memoriei fizice (RAM) pentru ca tu să poţi rula mai multe programe în acelaşi timp. 
  • Partiţia home: pentru datele tale.
Poţi pregăti aceste partiţii înainte de instalare folosind orice unelte de partiţionare (care vor fi descrise mai târziu). Va fi un proces uşor, dar partea dificilă este planificarea layout-ului de partiţionare al hard disc-ului, în special dacă doreşti să instalezi acest Linux alături de alte sisteme de operare (Windows, alte Linux-uri, etc).

Când cumperi un nou calculator, acesta vine de obicei cu Windows preinstalat care ocupă întreg hard discul (drive-ul C:\). Totuşi, vei afla că marea parte a hard discului nu este folosită şi că va fi irosită. Din fericire, un hard disc mare (să zicem de 40 GB) poate fi divizat în partiţii mai mici (zece partiţii de 4 GB fiecare, de exemplu). Fiecare partiţie poate fi folosită pentru un scop diferit, astfel putând fi instalare mai multe sisteme de operare pe un singur hard disc, putând fi bootat unul dintre ele în diferite ocazii (multiboot). 

Dacă faci mai multe partiţii, Windows le prezintă automat ca şi drive-urile C:, D:. E:, etc. Linux foloseşte o convenţie diferită. În primul rând, un calculator poate avea mai multe hard disc-uri. Linux le mapează pe fiecare ca pe un device. De exemplu:

  • /dev/hda : Primul drive Master IDE.
  • /dev/hdb : Al doilea drive Slave IDE.
  • /dev/hdc : Al doilea drive Master IDE.
  • /dev/hdd : Al doilea drive Slave IDE.
  • /dev/sda : Primul device SCSI.
  • /dev/sdb : Al doilea device SCSI.
Dacă ai doar un singur hard disc IDE, acesta este aproape sigur /dev/hda. Al doilea hard disc ar putea fi /dev/hdb sau /dev/hdc, depinde de unde este instalat.

În pasul următor, fiecare hard disc poate fi divizat în patru partiţii PRIMARE. Pentru primul hard disc (/dev/hda), acestea sunt mapate ca /dev/hda1 .. respectiv /dev/hda4. Dar stai, vrem mai mult de patru partiţii!

Din nefericire, patru este limita maximă şi nu poţi face nimic ca să schimbi asta. O metodă alternativă ar fi să utilizezi una din partiţiile primare (/dev/hda2 .. /dev/hda4) ca şi partiţie EXTINSĂ. În interiorul partiţiei extinse poţi crea mai multe partiţii LOGICE. Partiţiile logice sunt numite /dev/hda5, /dev/hda6 şi aşa mai departe.

Cu această teorie explicată, să revenim la oile noastre. Avem nevoie de trei partiţii pentru a instala Vector Linux. Astfel, dacă foloseşti întreg hard discul pentru Vector Linux, un posibil layout al partiţiilor va fi:

  • /dev/hda1 (primary): swap (128 MB)
  • /dev/hda2 (primary): root (1000 - 3000 MB)
  • /dev/hda3 (primary): home (500 MB sau mai mult)

Dacă doreşti să instalezi VL în paralel cu Windows, lucrurile se complică deoarece avem nevoie de mai mult de patru partiţii. Aici ai un layout recomandat al partiţiilor:

  • /dev/hda1 (primară): Windows C:
    Windows (9x/NT/2000/XP,...) ar trebui instalat pe prima partiţie primară.

  • /dev/hda2 (primary): Extended
    Această partiţie conţine partiţiile logice.

    • /dev/hda5 (logică) : Windows D:
      Foloseşte drive-ul D: pentru a stoca fişiere pe care doreşti să le foloseşti şi din Windows şi din Linux. Ar trebui să formatezi această partiţie ca FAT32. Nu folosi NTFS.

    • /dev/hda6 (logică): swap
      următoarea este adăugată partiţia swap.

    • /dev/hda7 (logică): / (root)
      Instalează VL aici

    • /dev/hda7 (logică): /home
      Pentru stocarea datelor.

În ordine, acesta este planul. Acum ne putem apuca să creăm partiţiile. În acest caz, avem nevoie de două utilitare de partiţionare şi redimensionare a partiţiilor. Presupunem că hard discul iniţial are un drive C: cu Windows pe el, şi dorim să îl facem să booteze şi cu Linux. Paşii generali sunt următorii:
  • Se recomandă ca înainte de orice repartiţionare să rulezi scandisk şi să defragmentezi drive-ul. Desigur, se recomandă şi realizarea unui backup al datelor importante de pe disc. 
  • Foloseşte utilitarul de redimensionare pentru a mici drive-ul C: (/dev/hda1), astfel încât să ai destul spaţiu liber.
  • Foloseşte un program de partiţionare compatibil cu Windows pentru a crea /dev/hda2 şi /dev/hda5.
  • Foloseşte orice utilitar de partiţionare pentru a crea partiţiile /dev/hda6 şi /dev/hda7.

Ai mai multe opţiuni pentru a face asta.

2.1 Utilitare pentru Windows/DOS

Partition Magic este un produs comercial extrem de răspândit folosit la redimensionarea non-distructivă, partiţionarea şi formatarea partiţiilor. Interfaţa grafică îl face uşor de utilizat. Recomandat. 

Alternativa gratuită este Fips (pentru redimensionare) şi fdisk (pentru partiţionare). Fips este un program gratuit pentru DOS folosit la împărţirea non-distructivă a partiţiilor hard disc-ului. Folosirea fips nu intră în atribuţiile acestui document. Totuşi, pachetul fips vine cu o documentaţie extensivă (http://www.igd.fhg.de/~aschaefe/fips/), aşa că vă rugăm să vă găsiţi timp pentru a o citi înainte de încercarea de redimensionare a hard disc-ului vostru cu această metodă. Fips îl găsiţi pe CD-ul de instalare VL. Între timp, fdisk este  un utilitar standard în orice DOS/Windows.


2.2 Utilitare pentru Linux

Vă recomandăm să folosiţi SystemRescueCd (http://www.sysresccd.org/). Acesta este un sistem Linux LiveCD pe un CD bootabil al cărui scop este să ofere un mod uşor de îndeplinire a operaţiilor de administrare de pe calculatorul tău, cum ar fi crearea şi editarea partiţiilor de pe hard disc. Pentru îndeplinirea scopului nostru, include următoarele programe necesare:


2.3 Utilitare incluse în Vector Linux

CD-ul de instalare VL include un utilitar de redimensionare (GNU Parted) şi utilitare de partiţionare (fdisk şi cfdisk). Programul de instalare oferă un meniu prietenos pentru acestea. Aşa că nu îţi fă probleme. Dacă nu ai pregătit din timp partiţiile folosind utilitarele menţionate mai sus, poţi folosi utilitarele oferite în timpul instalării. 

Sus


 

3. Obţinerea unui mediu de instalare

Fiecare versiune Vector Linux este distribuită ca fişier ISO. Pentru a-l obţine paşii sunt următorii:

  • Downloadează fişierul ISO (.iso) şi fişierul corespondent md5 checksum (.md5).
  • Ar trebui să verifici fişierul de imagine înainte de a-l scrie pe un CD, pentru a te asigura că nu a fost corupt în timpul download-ului. Pentru aceasta, fă un "md5sum check", adică compară "amprenta" fişierului tău de imagine (.iso) cu amprenta stocată în fişierul checksum (.md5).
  • Inscripţionează imaginea pe un CDROM bootabil folosind un cdwriter. Adu-ţi aminte că VL îţi permite să instalezi fişierul ISO direct (vezi Metode de Instalare după aceasta), astfel încât acesta este un pas opţional.
Dacă nu ai o legătură bună la internet sau un cdwriter, poţi comanda un CDROM bine pregătit din magazinul nostru online (http://www.vectorlinux.com).

3.1 Utilitare pentru Windows

Poţi downloada imaginea ISO şi checksum-ul MD5 folosind orice browser, client FTP sau download manager. Totuşi, unele browsere web (Internet Explorer, de exemplu) have a tendency to rename .md5 files as .htm or .txt. You can just rename it back to .md5.

Pentru verificarea integrităţii, downloadează şi dezarhivează utilitarul GUI md5summer (http://www.md5summer.org/). Asigură-te că foloseşti versiunea 1.2.0.5 sau mai mare. Prima oară când îl rulezi, îţi cere permisiunea de a asocia extensia .md5 cu programul. Dacă eşti de acord, trebuie doar să faci un dublu-click pe un fişier .md5 pentru a verifica integritatea fişierului original (atâta timp cât ambele sunt în acelaşi director). În caz contrat, trebuie să navighezi manual până la fişierul .md5 file cu interfaţa md5summer, după care să dai click pe butonul "Verify sums" şi să selectezi fişierul .md5. Dacă obţii un "OK" pentru fişierul .iso VL, poţi începe să îl scrii ca şi fişier de imagine.

Există un alt utilitar pe care îl poţi folosi (acesta este pentru linia de comadă):

  • Downloadează următorul fişier:
    http://theopencd.sunsite.dk/md5sum.exe
    sau ia-l de aici:
    http://www.etree.org/md5com.html

  • Pune-l în directorul sistemului (c:\windows\command pentru Win95/98/ME sau c:\winnt\system32 pentru NT/2K/XP). Alternativ, îl poţi pune îl acelaşi director ca şi fişierele .iso şi .md5. Totuşi, dacă faci asta, nu va putea fi accesibil de oriunde din sistem.

  • Deschide un shell DOS prin apăsarea butonului "Start", apoi "Run", tastează acolo "command" dacă foloseşti Windows 9x/ME sau "cmd" dacă foloseşti Windows NT/2K/XP, şi dă click pe "OK". Acum te afli în faţa a ceea ce se numeşte un "prompt". Ar fi bine să te obişnuieşti cu el.

  • Du-e în directorul unde se află fişierele .iso şi .md5, de exemplu:
    cd \download

  • Tastează următoarea comandă şi apasă enter:
    md5sum -c vl-5.0.iso.md5

    Dacă imaginea este în ordine, ar trebui să primeşti mesajul "file is OK" .

După aceasta, probabil că vei dori să inscripţionezi imaginea ISO pe un CDROM. Pentru aceasta foloseşte programul furnizat de cdwriter-ul tău (de exemplu: Adaptech CD Writer sau Nero Burner).

3.2 Utilitare pentru Linux

Majoritatea sistemelor Linux au deja asemenea utilitare. Iată cum să faci asta într-o consolă/un terminal Linux în trei paşi:

  • Downloadează fişierele ISO i MD5
    nohup wget ftp://anymirror/path-to/veclinux-5.0/iso/vl-5.0.iso
    nohup wget ftp://anymirror/path-to/veclinux-5.0/iso/vl-5.0.iso.md5

  • Verifică intergitatea
    md5sum -c vl-5.0.iso.md5

  • Scrie ISO-ul pe un CDROM
    cdrecord -v fs=6m speed=4 dev=2,0 vl-5.0.iso.md5

Desigur, poţi oricând să foloseşti alternative GUI precum d4x, k3b sau xcdroast.

Sus


4. Pornirea instalării

Pentru a porni instalarea există două aspecte de luat în considerare. Primul face referire la controller-ul hard discului tău. În ziua de azi există trei controllere uzuale numite IDE, SCSI şi SATA. Trebuie să bootezi instalarea folosind kernelul care suportă acel controller. Al doilea aspect este care metodă de instalare o vei folosi. Depinde de capabilităile computerului-ţintă. Vector Linux poate fi instalat prin una din următoarele metode:

  • Fişier ISO direct de pe o staţie Windows.
  • Fişier ISO direct de pe o staţie Linux.
  • CDROM bootabil.
  • Dischetă şi CDROM.

4.1 Controllere suportate

Vector Linux suportă şi poate fi instalat pe sisteme ce folosesc controllere hard disc IDE/ATA, care la momentul redactării acestui ghid sunt cele mai răspândite în sistemele desktop standard. Un alt standard binecunoscut este alcătuit din controllerele SCSI, dar datorită preţului ridicat, acestea sunt răspândite mai mult pe servere high-end. Între timp, standadrul care se face simţit este SATA (Serial ATA), care este rapid încorporat de către producătorii de plăci de bază. 

Dacă ai dificultăţi în folosirea discurilor tale SATA, asigură-te că ai BIOS-ul setat corect. Pe scurt, setează BIOS-ul pe "Enhanced mode SATA only". Asta înseamnă să foloseşti doar modul enhanced pe SATA, u doar să foloseşti SATA şi să dezactivezi PATA. Dacă îl setezi pe "enhanced mode" SATA+PATA, kernelul se va bloca în timp ce încearcă să folosească un driver IDE pentru controllerul SATA. Simptomele sunt blocarea kernelului după detectarea hda - hdd.

E bine să îţi cunoşti tipul controllerului hard discului deoarece acesta determină kernelul necesar instalării. Kernelul implicit suportă un controller IDE. În caz contrar, trebuie să specifici un kernel scsi sau sata în timpul instalării. 

4.2 Instalare direct de pe ISO pe o staţie Windows

Aceatsa este o metodă nouă care te va scuti de inscripţionarea pe CDROM. Presupunem că ai deja Windows pe calculator şi că partiţiile au fost pregătite după instrucţiunile de mai sus. Downloadează următoarele fişiere de pe FTP-ul Vector Linux (de exemplu: ftp://anymirror/pub/vectorlinux/veclinux-5.0)

  • Fişierul ISO dintr-unul din directoarele iso (iso/, iso-soho/ sau iso-dynamite/). Aşează-l în rădăcina sistemului (C:\ or D:\). Nu uita să îi verifici integritatea după cum s-a explicat mai înainte.
  • Următoarele fişiere trebuie plasate în C:\loadlin
    • loadlin.exe
      Ia-l din directorul “install/loadlin/” de pe site-ul FTP.
    • initrd.img
      Găseşte-l ca “isolinux/initrd.img” 
      pe site-ul FTP
    • Kernelul care se potriveşte sistemului tău (ide, scsi, sata, adaptec)
      Poţi selecta unul dintre ele din directorul “isolinux/kernel/” de pe site-ul FTP.

După care începe instalarea:

  • Opreşte Windows şi intră în modul DOS.
  • Tastează “cd C:\loadlin” <enter> (fără ghilimele)
  • Tastează “loadlin ide root=/dev/ram rw initrd=initrd.img” <enter> (fără ghilimele).

Înlocuielte “ide” cu numele kernelului pe care l-ai copiat mai devreme. Procesul de instalare standard va porni.

4.3Instalare direct de pe ISO pe o staţie Linux

Dacă ai un alt linux care rulează pe calculator, această metodă va fi uşoară. Trebuie să downloadezi următoarele fişiere într-un drector (de exemplu: /home/download):

  • fIŞIERUL DE IMAGINE iso (vl, vlsoho SAU vldynamite).
  • vlinstall-iso
    Găseşte-l ca şi “install/vinstall/vinstall-iso”pe FTP
Acum du-te în consola text (apasă Alt-F1) şi loghează-te ca şi root. Fă următoarele:
  • Schimbă în run level 2 (sau 3 în Slackware/Redhat, etc)
    init 2 <enter>
  • Du-te în directorul în care ai copiat fişierele, de exemplu: /home/download
    cd /home/download<enter>
  • Acum instalează folosind ISO-ul
    ./vinstall-iso vl-5.0.iso <enter>

4.4 CDROM Bootabil

Foloseşte această metodă dacă ai deja CDROM-ul de instalare VL iar calculatorul tău este capabil să booteze de pe el. 

Întâi, s-ar putea să fie nevoie să schimbi ordinea de bootare. Schimbarea ordinii de bootare îţi permite sistemului tău să booteze de pe diferite medii cum ar fi hard discul, unitatea de dischete, CD-ROM-ul, etc.
Când alegi o metodă de instalare, va trebui probabil să îţi setezi sistemul să booteze corespunzător. Pentru a face asta, când calculatorul tău bootează, intră în ecranul de opţiuni BIOS (1). Acolo ar trebui să existe o opţiune pentru ordinea de bootare (opţiuni generale sunt drive-ul C drive, drive-ul A, CD, etc). Alege care ar trebui să booteze primul, salvează setările şi restartează calculatorul. Poţi schimba înapoi ordinea de bootare când termini de instalat VL.

Notă:
(1)
Nu toate sistemele folosesc tasta Delete pentru a intra în BIOS. Unele sisteme folosesc tastele F# (tastele funcţionale). Unele folosesc o combinaţie de taste. Poţi observa care este această tastă în timpul bootării, la scurt timp după ce ai pornit calculatorul. Alternativ, verifică manualul hardware-ului tău. 

După ce ordinea de bootare a fost setată corespunzător, aşează mediul de instalare VL în drive şi restartează sistemul. Procesul de bootare îţi va oferi un prompt. Aceasta este şansa ta de a selecta kernelul corect care suportă controllerul tău. Dacă nu ai un controller SCSI sau SATA, apasă doar [enter] pentru a folosi kernelul implicit (ide). Altfel, tastează kernelul pe care îl doreşti, de exemplu:

boot: scsi [enter]

Asta e tot. Procedura de instalare va porni.

4.5 Instalarea de pe dischetă

Această metodă îţi permite să instalezi Vector Linux folosind CDROM-ul VL (orice versiune) şi două dischete. Probabil va trebui să foloseşti această metodă dacă:

  • Calculatorul-ţintă nu poate boota de pe CD. Dacă acesta nu este cazul, foloseşte metoda CDROM.
  • Calculatorul-ţintă nu rulează încă un alt sistem de operare (Windows/Linux). Dacă rulează, poţi folosi metoda Direct ISO în schimb.
Presupunem că ai deja CDROM-ul. Îl poţi folosi pentru a crea dischetele pe un alt calculator cu Windows sau Linux. Pregătirea acestora pe o STAŢIE Windows este următoarea:
  • Inserează CDROM-ul, de obicei numerotat cu drive-ul D:
  • Lansează un prompt dos
  • Inserează o dischetă goală #1, lansează comanda următoare:
    cd D:\install\rawrite
    rawrite
    Enter source file name: D:\install\floppy\bare.i
    Enter destination drive: A
    bare.i is este o imagine de kernel care suportă controllerele IDE. Dacă ai un controller SCSI, foloseşte scsi.s în schimbul acestuia. 
  • Scoate din unitate discheta #1, inserează discheta #2, lansează următoarea comandă:
    rawrite
    Enter source file name: D:\install\floppy\rootdisk.img
    Enter destination drive: A
Pe o staţie Linux, pregătirea dischetelor se face astfel:
  • Lansează un terminal
  • Inserează şi montează CDROM-ul.
    mount /dev/cdrom /mnt/cdrom
  • Inserează o dischetă goală şi scrie imaginea kernelului pe aceasta folosind comanda:
    cat /mnt/cdrom/install/floppy/bare.i > /dev/fd0
  • Scoate discheta #1, inserează discheta #2, lansează comanda:
    cat /mnt/cdrom/install/floppy/rootdisk.img > /dev/fd0
Du CDROM-ul şi cele două dischete la calculatorul-ţintă.
  • Setează calculatorul încât să booteze de pe dischetă
  • Inserează CDROM-ul
  • Inserează discheta #1
  • Bootează calculatorul
  • La promptul boot: apasă [enter]
  • După ce eşti promptat, înlocuieşte discheta #1 cu discheta #2
  • Ecranul de instalare VL va apare

Sus


5. Procesul de instalare pas cu pas

Când lansezi procesul de instalare, după câteva mesaje de startup vei fi trimis direct către ecranele de instalare. 
Imaginile prezentate în acest ghid pot face referire la o versiune VL care nu este cea pe care o instalezi, dar diferenţele sunt minime, cum ar fi numărul de versiune şi cantitatea de aplicaţii disponibile.

  1. Start up – În primul ecran ai patru opţiuni:
    • Selectează tastatura care va fi folosită în timpul instalării. Ar trebui să foloseşti acest meniu pentru prima oară dacă tastatura ta nu este una cu layout US.
    • Porneşte instalarea. Pasul principal.
    • Repară lilo (Linux Loader). Acesta este un utilitar care îşi vine la îndemână în caz că ai instalat deja un Vector Linux dar nu poţi boota distribuţia din cauza unui LILO corupt.
    • Exit. Asta te va aduce la un prompt Linux. E necesar în caz că ceva nu merge cum trebuie în cazul instalării şi eşti un fel de expert care este capabil să repare problema manual.



  2. Odată ce porneşti instalarea, rutina se va uita după mediul de instalare în următoarele locuri:
    • O partiţie a unui hard disc care conţine fişierele de instalare (aceleaşi ca şi CDROM-ul VL)
    • Orice partiţie de pe hard disc care conţine fişierul ISO în directorul rădăcină
    • drive CDROM 
    Dacă un mediu este găsit, ţi se cere să confirmi. Selectează Yes pentru a continua, No pentru a căuta un alt mediu.




  3. Ecranul următor îţi arată cerinţele hard discului ale versiunii ce stă să fie instalată. dacă deja ţi-ai setat partiţiile, să începem direct cu instalarea. În caz contrar poţi modifica partiţiile hard discului folosind uneltele încorporate. Meniul RESIZE este o simplă interfaţă pentru GNUParted. Între timp, meniul FDISK va lansa un program de partiţionare bazat pe meniuri numit cfdisk. Atenţie, nu avansa până în meniul INSTALL dacă nu ai partiţiile necesare.


  4. Îţi este prezentată acum o listă a următorilor paşi pe care îi va face rutina de instalare, îi va parcurge pe toţi în ordine.


  5. În următorul ecran poţi alege care fişiere vor fi verificate de erori de corupere. Dacă eşti sigur pe ele poţi sări peste verificare dar dacă fişierele sunt corupte, procesul de instalare va eşua în cele din urmă.
  6. Acum rutina îţi va prezenta orice partiţie swap detectată (care ar fi trebuit pregătită ori în pasul 3 ori înainte de acesta folosind diferite unelte). Alege o partiţie swap care va fi folosită şi selectează OK. 
  7. Următorul pas este alegerea partiţiei root. Aceasta este cea în care vrei să instalezi Vector Linux. Ai posibilitatea să alegi o partiţie diferită pentru directorul /home mai târziu.
  8. Acum selectează sistemul de fişiere pe care îl preferi pentru partiţia root: reiserfs, ext3 or ext2.
    ext2 este un sistem de fişiere mai vechi, reiserfs şi ext3 sunt ambele sisteme de fişiere journaling mai noi si mai robuste.
  9. În pasul următor poţi alege să foloseşti o partiţie diferită pentru directorul tău /home sau poţi alege să îl foloseşti pe acelaşi care este folosit ca root. "/home" este locul unde sunt socate fişierele folosite de utilizatori iar "root" este locul în care sunt depozitate fişierele sistemului de operare. 
  10. Următorul dialog îţi permite să alegi ce fişiere bulk să instalezi. Fişierele bulk sunt fişiere comprimate care conţin pachete preinstalate, bine integrate. Dintre ele, veclinux.bz2 este cel care conţine suportul de bază necesar mai multor aplicaţii specifice. Prin instalarea acestor fişiere bulk construieşti baza posibilităţii de a adăuga pe viitor aplicaţii fără prea multe bătăi de cap. 


  11. După aceea, poţi selecta aplicaţii individuale pentru a fi instalate în funcţie de necesităţile tale. Odată ce ai ales aplicaţiile, apasă Enter pentru a continua. 


  12. Eşti acum gata să instalezi VectorLinux pe sistemul tău. Poţi revizualiza alegerile făcute şi să mergi înapoi pentru a face modificări, sau poţi selecta OK pentru a continua instalarea Vector Linux.
    Odată ce ai apăsat OK şi procesul de instalare începe, va formata partiţiile selectate de tine ca root şi /home, iar toate informaţiile de pe acestea vor fi şterse, aşa că verificaţi totul înainte de a continua.

Instalarea va dura puţin, aşa că poţi să te aşezi şi să te relaxezi sau să mergi să îţi torni un pahar între timp. Timpul de instalare variază în funcţie de viteza sistemului tău. După un timp, ecranul s-ar putea să devină negru deoarece intră în modul de economisire a energiei. În acest caz apasă [SHIFT] pe tastatură pentru a reveni. Dacă apeşi [enter] sau [space] poţi să accepţi din greşeală o opţiune în care procesul de instalare tocmai a ajuns.

După ce instalarea este gata, va fi nevoie să face anumite configurări de bază, după cum se explică în Secţiunea 6.

Sus


6.Configurare post-instalare

Odată ce VL a fost instalat, este prezentat un ecran de configurare. Acesta îţi permite să configurezi sunetul şi partea video, să ţi setezi conexiunea la reţea dacă dispui de una, etc. Acest ecran mai poate fi accesat ulterior folosind "Vasm" ca şi root.

Totuşi, este recomandat NU treci peste acest pas la instalare.

6.1 Setarea LILO

Vei fi promptat să instalezi “LILO”, programul Linux Loader care bootează sistemul.

Alege unde vrei să instalezi LILO:

- pe partiţia root (dacă ai instalat VL pe /dev/hda2, această opţiune va instala lilo pe /dev/hda2)
- în MBR (master boot record) 
- pe o dischetă

Dacă ai un alt boot manaager care poate face legătura cu partiia ta Linux, atunci poţi instala pe partiţia root unde se află acum VL. Dacă doreşti ca Lilo să preia în întregime procesul de bootare, instalează- în MBR-ul discului. Dacă nu eşti sigur şi nu vrei să provoci ceva probleme, instaleazăl pe o dischetă. Asigură-te doar că BIOS-ul computerului tău este setat să booteze de pe dischetă. Aceasta estte probabil cea mai sigură (dar şi mai înceată) metodă dacă ţi-i teamă să nu modific configuraţia deja existentă.

Alege dacă să activezi sau nu framebuffer. Această opţiune afectează modul în care arată procesul de boot iar indicatorii de pe ecran îţi vor spune care opţiune este cea mai bună pentru tine.

Adaugă orice parametru opţional de care ai avea nevoie pentru a-ţi boota sistemul. Dacă sistemul tău nu a avut nevoie de nici un parametru special la instalare, atunci lasă acest câmp liber.

Dacă ele există, Lilo va detecta partiţiile şi sistemele de operare de pe hard disc-ul tău şi te va lăsa să alegi care dintre ele vrei să fie prezente în meniul tău de boot.

După ce ai instalat VL, poţi schimba configuraţia lilo folosind "vasm" ca şi root, ceea ce va scoate la iveală din nou ecranul de configurare, sau, altfel, ca şi root, poţi edita manual fişierul /etc/lilo.conf. După editarea fişierului, asigură-te că ai lansat următoarea comandă ca şi root: /sbin/lilo. Aceasta va activa schimbările făcute în bootloader-ul lilo.


6.2 Configurarea sistemului

Odată Lilo instalat, următorii paşi sunt configurarea noului sistem. În unele cazuri (de exemplu atunci când instalezi de pe un ISO folosind un sistem Linux), nu e indicat să iniţializezi configurarea. În acest caz, va trebui să restartezi sistemul. Configurarea va fi făcută ulterior.

Primul ecran prezintă paşii de configurare şi îţi permite să alegi care dintre aceştia să fie executaţi. Decizia înţeleaptă este să îi selectezi pe toţi în caz că nu ai întâmpinat probleme la pasul suspicios de mai înainte. Astfel vei fi plimbat printr-o serie de ecrane pentru a configura tastatura, pentru a seta automat hardware-ul de bază, pentru a selecta setările reţelei, placa video, sunetul şi zona în care locuieşti. Configuraţia va încerca să detecteze majoritatea setărilor aşa că totul va fi uşor.

În ultimul pas, configuraţia îţi cere să schimbi parola root şi să adaugi primul utilizator normal. Nu trece de acest pas pentru că ţine de propria ta securitate. În orice sistem de operare, lucrul zilnci ca şi root nu este încurajat, aşa că va trebui să îţi creezi un utilizator normal şi să îl foloseşti pe acesta pentru operaţiunile normale şi să faci uz de root numai în cazul administrării sistemului. 

Când totul e gata, apasă doar “OK” pentru a restarta sistemul şi pentru a boota în VectorLinux pentru prima oară. 

Sus


7. Utilizarea sistemului pentru prima oară

 

7.1 Logarea în VectorLinux

Când bootezi în VectorLinux vei primi şase console text şi, dacă l-ai activat, şi un mediu GUI. Poţi naviga printre ele folosind tastele [Alt]-[F1] până la [Alt]-[F7]. Vei fi întrebat de numele de utilizator şi parolă. Dacă nu ai schimbat parola de root în timpul instalării foloseşte root ca şi nume de utilizator şi lasă câmpul parolei gol. Altfel, utilizează numele şi parola contului creat mai înainte.

Dacă sistemul tău nu rulează încă un GUI dar doreşti acest lucru, te poţi loga într-o consolă ca şi utilizator normal şi să tastezi:
	user:$ startx
Alternativ, poţi lansa modul de logare GUI schimbând runlevel-ul în 4 sau 5. Loghează-te ca root în consolă şi tastează:
	root:# init 4


7.2 Administrarea sistemului

Dacă vrei să îţi configurezi mai departe sistemul, poţi lansa VASM (Vector Administration and System Menu) ca şi root:

	  root:# vasm

Asta te va aduce la un meniu care îţi permite să setezi multe configurări de bază de la administrarea utilizatorului şi până la setarea sistemului. Cele mai des întâlnite meniuri sunt cele peste care ai dat deja în timpul instalării. Altele sunt capabile să configureze setări mai avansate de care ai putea fi interesat:

  • USER: adaugă sau şterge utilizatori.
  • X-WINDOW: schimbă setări ale GUI-ului, inclusiv schimbarea managerului de ferestre şi managerul de login grafic.
  • SERVICE: setează servicii de background cum ar fi samba, imprimarea, serverul web şi altele.
  • NETWORK: aici poţi să adaugi mai multe plăci de reţea, să setezi modemul şi reţeaua wireless sau să activezi un firewall simplu şi partajarea internetului.
  • HARDWARE: majoritatea acestor setări au fost făcute în timpul instalării. Le poţi reface dacă adaugi hardware nou.
  • FILESYSTEM: îţi permite să adaugi noi partiţii.

Apropo, poţi rula VASM în consolă (mod text) sau ca şi GUI. Dacă lansezi VASM ca şi utilizator normal, îţi prezintă doar un meniu limitat dar îţ permite să treci în modul superuser.

7.3 Reboot şi Shutdown

Există mai multe moduri de a reboota sistemul, inclusiv

- Dintr-o consolă (nu un GUI) apasă Ctrl-Alt-Del
- Dintr-o consolă sau un terminal GUI tastează "reboot"
- Dintr-un manager de ferestre GUI, alege meniul "reboot".

Alternativ, pentru a închide sistemul:

- Tastează "halt" sau "poweroff" dintr-o consolă.
- Selectează meniul "shutdown" dintr-un manager de ferestre dacă acesta este disponibil.

Sus


8. Bucură-te de rezultatele muncii tale

Alătură-te forumului nostru deoarece de acolo poţi afla multe informaţii care te pot ajuta să înţelegi mai bine VectorLinux. (http://www.vectorlinux.com/forum/).

Sus


9.Rezolvarea problemelor


Error type 1:

instalarea îţi afişează un mesaj de eroare care îţi spune că nu poate găsi kernelul vector bz2 şi / sau spune că /dev/xxxx nu este "a valid block device".

Această eroare apare de obicei atunci când ai mai mult de un drive optic (CD / CD-RW / DVD) şi încerci să instalezi Vector de pe a doua unitate. Mută CD-ul de instalare pe primul drive.

Error type 2:

Instalarea se blochează sau nu porneşte corect după o instalare ce a părut că s-a desfăşurat corect sau primeşti mesaje de eroare referitoare la CRC în timpul instalării.

Această problemă de obicei sugerează fişiere corupte în timpul downloadului sau un proces de inscripţionare cu erori.

Primul lucru pe care trebuie să îl faci, dacă nu ai facut-o deja, este să verific fişierul .iso; citeşte secţiunea 3 a acestui manual. Dacă fişierul .iso a trecut cu bine de verificarea mdsum, poţi încerca să scrii fişierul la o viteză mai mică sau să foloseşti un o altă marcă de CD.

Aminteşte-ţi să scrii .iso-ul ca şi fişier de imagine şi nu ca fişier normal!

Error type 3:

Primeşti unul din aceste două mesaje:

Kernel Panic: Aiee, killing interrupt handler!
In interrupt handler - not syncing.

sau

Error! There was a problem!
Code: 39 36 75 03 5b 5e c3 5b 89 f0 31 c9 ba 03 00 00 00 5e e9 cb
Installation not complete
Please press enter to activate this console

Aceste erori fac de obicei referire la hardware-ul vechi şi poate însemna că trebuie să introduci anumite comenzi la procesul de bootare.

Câteva comenzi pe care le-ai putea încerca:

linux mem=16M (înlocuieşte 16 cu cantitatea de memorie din PC-ul tău)
linux ide=nodma (dezactivează accesul udma, pentru hard discuri mai vechi)

Aceste comenzi dezactivează managementul sursei de curent, notebook-urile au nevoie uneori de ele:

linux noacpi
linux noapm
linux pci=noacpi
linux acpi=off
linux apm=off

Error type 4:

Your SCSI or SATA hard drive is not available to install VL on it.

Driverul necesar pentru placa ta SCSI nu este încărcat şi drept urmare, discurile tale nu au fost văzute de rutina de instalare.

Error type 5:

Instalarea de pe CD-ROM eşuează cu următoarea eroare: "mount: /dev/scd7 is not a valid block device"

CD-ROM-ul sau CD-RW-ul necesită emulare scsi. Când instalarea ajunge la primul prompt (când îţi afişează "boot:" în partea din stânga-jos a ecranului) ar trebui să scrii :

ide hdx=ide-scsi

(unde x este unitatea ta CDROM).

Dacă nu funcţionează, restartează şi încearcă să scrii

scsi hdx=ide-scsi

(unde x este unitatea ta CDROM).

Notă: Kernelul Linux 2.6.x tratează drive-urile CD-Rx diferit faţă de kernelurile precedente, deci această problemă nu ar trebui să apară. Menţionăm totuşi aici acest lucru.

Sus


10. Credits

Copyright 2005 Vector Linux
Lansat sub [GNU Free Document License [ http://www.gnu.org/licenses/fdl.html ]
Contribuţii aduse de
By: Joe1962, Johnvan, Kocil, Monty67, Mutiny, Shallow Hal, SuSe-Refugee, UKBill.

Sus